MENIU

Parlamentarii vor ca minorii să răspundă penal de la 14 ani, şi nu de la 13

Foto: gandul.info

Subcomisia parlamentară care analizează Codul Penal doreşte modificarea de la 13 ani, aşa cum apare în proiectul Codului penal, la 14 ani a vârstei de la care minorii trebuie să răspundă penal, dar va lua o decizie, prin vot, în această privinţă, în şedinţa de astăzi.

"În afară de domnul Andon, toţi ceilalţi membri ai Comisiei consideră că 14 ani este vârsta de la care un minor trebuie să răspundă penal. Nu 13, cum este în proiect", a declarat preşedintele subcomisiei parlamentare de Cod Penal, Victor Ponta, adăugând că, în opinia Comisiei şi a sociologilor, copiii, în pofida dezvoltării fizice mai rapide şi a accesului mai facil la informaţii, nu "se dezvoltă psihic mai repede".

El a mai spus că vârsta de 14 ani este o vârstă la care tinerii primesc mai multă responsabilitate şi în dreptul civil, dar că oricum este o vârstă stabilită subiectiv. "E foarte greu să spui că un copil de 13 jumătate este neapărat mai puţin matur decât unul de 14 ani jumătate", a mai spus Victor Ponta.

Secretarul de stat Alina Bica a susţinut că propunerea Ministerului Justiţiei ca minorii să răspundă penal de la 13 ani a fost introdusă ca urmare a maturizării rapide a tinerilor, exemplificând că în alte state europene minorii răspund chiar şi de la 10 ani. 

Sergiu Andon a spus că şi el găseşte "pe de plin justificată" coborârea vârstei de la care minorii răspund penal, aşa cum este în proiect, şi a motivat acest lucru afirmând că "un copil de 13 ani din 2009, nu mai este acelaşi cu copilul de 13 ani din 1989".

Totodată, Victor Ponta a subliniat faptul că o altă problemă asupra căreia subcomisia a discutat mai mult este aceea a sancţionării minorilor, urmând ca astăzi Comisia să decidă sistemul de sancţiuni aplicat minorilor. "Mai degrabă a fost problema cum reuşim să îi sancţionăm pe minori astfel încât de la o greşeală tinerească, în loc să îi îndreptăm, să-i facem de fapt infractori pe viaţă", a mai spus Ponta.

Mai multe articole despre:
Victor Ponta penal minor răspundere