MENIU

Parlamentarii UDMR au decis să protesteze faţă de OU 37/2009

Foto: Realitatea TV

Parlamentarii UDMR din judeţul Harghita au protestat, joi, la Miercurea Ciuc, faţă de demiterea şefilor serviciilor deconcentrate. Ei au acuzat Guvernul de epurare pe criterii politice şi etnice cu ajutorul Ordonanţei de Urgenţă de schimbare a şefilor deconcentratelor. Punctul culminant al protestelor va fi pe 23 mai, când se va organiza o adunare populară în Miercurea Ciuc, exact la o lună de la emiterea Ordonanţei.

Un banner imens amplasat, de joi, în Miercurea Ciuc ,şi pe care este scris "Cimitirul Guvernului" este forma de protest aleasă de parlamentarii UDMR din Harghita. În acest fel, Uniunea contestă Ordonanţa de Urgenţă prin care Guvernul îi va schimba pe şefii serviciilor descentralizate.

"Această decizie nu este altceva decât crearea unui cimitir mare în care toate instituţiile deconcentrate o să intre", a declarat Attila Korodi, deputat UDMR.

Reprezentanţii Uniunii spun că vor uza de toate formele legale de protest pentru a împiedica aplicarea acestui act normativ.

"Am semnat, toţi parlamentarii UDMR, moţiunea de cenzură. Moţiunea este întocmită şi semnată împreună cu PNL", a afirmat şi Gyerko Attila, senator UDMR.

Protestele vor continua pe parcursul întregii luni. În faţa instituţiilor unde vor fi schimbaţi directorii va fi amplasat câte un panou de culoare neagră pe care va scie "De la această instituţie a fost dat afară un director".

În judeţul Harghita, 16 servicii deconcentrate au fost afectate de Ordonanţa de Urgenţă.

Mai multe articole despre:
UDMR protest Harghita ordonanţă de urgenţă