Parlamentarii s-au înnămolit în buget
Senatorii şi deputaţii nu au reuşit până miercuri seară să dezbată decât bugetul unui singur minister, cel al Dezvoltării Regionale, şi asta din cauza sutelor de amendamente şi tentative de întrerupere a dezbaterilor ale PNL şi UDMR. În aceste condiţii, bugetul ar putea fi adoptat abia luni.
Bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale s-a dovedit miercuri a fi un obstacol aproape de netrecut pentru Parlament. Asta din cauza sutelor de amendamente depuse de senatorii şi deputaţii PNL şi UDMR la acest capitol al bugetului de stat. Pe parcursul întregii zile, maşina de vot a Puterii PSD-PDL a funcţionat însă impecabil, nefăcând nimic altceva decât să le respingă. Pe toate. Şi a fost vorba doar despre amendamentele deja respinse în Comisiile reunite de buget-finanţe, majoritatea acestora referindu-se la probleme legate de asfaltări de drumuri, alimentări cu apă din mediul rural, din colegiile fiecărui parlamentar din opoziţie. Pentru a-şi face mai atractive amendamentele, unii dintre parlamentarii PNL şi UDMR au încercat un truc: să le câştige simpatia adversarilor din PDL şi PSD, spunând că banii merg în comune unde sunt primari de la aceste partide.
Inutil însă. Mai ales că aceştia propuneau ca banii pentru amendamente să provină din bugetul Administraţiei Prezidenţiale.