MENIU

Parisul trimite un submarin nuclear să caute cutiile negre ale avionului dispărut

Foto: REALITATEA.NET

Ministrul francez al Apărării, Hervé Morin, a anunţat vineri că va trimite un submarin nuclear de atac (SNA) în zona unde s-ar fi prăbuşit avionul A330 al companiei Air France, în Oceanul Atlantic, pentru a căuta cutiile negre, transmite AFP.

"S-a hotărât" să fie trimis un submarin nuclear de atac (SNA) în zonă, a anunţat Morin. "Datorită sistemului său de detectare, ne-ar putea ajuta să găsim cutiile negre", a explicat ministrul, în contextul în care epava avionului cu 228 de persoane la bord care a dispărut deasupra Oceanului Atlantic nu a fost găsită încă.

Ministrul a repetat că ipoteza unui atentat terorist nu este exclusă pentru a explica dispariţia avionului pe ruta Rio de Janeiro - Paris. "Am spus mereu că nu avem dreptul de a exclude terorismul", a declarat Hervé Morin cu privire la posibilele cauze ale dispariţiei avionului.

Totuşi, el a adăugat că nu există "niciun element şi nicio pistă" care să sugereze un atentat terorist, însă "ancheta aflată în curs nu a exclus niciodată această ipoteză pentru că principala ameninţare actuală la adresa democraţiilor este terorismul", a declarat Morin.  "Nu avem niciun element deocamdată care să ne permită să spunem contrariul", a adăugat ministrul.

El a precizat că nu a fost informat cu privire la ameninţări la adresa avionului sau la o eventuală revendicare. Totuşi, el a remarcat că "în majoritatea cazurilor în care au avut loc atentate teroriste asupra avioanelor nu a existat vreo revendicare".

Primele elemente ale anchetei franceze au evidenţiat probleme cu viteza avionului şi au confirmat existenţa unor furtuni în apropiere de ruta parcursă de aparatul de zbor dispărut.

Trei vase ale Marinei franceze se află în regiune, la aproximativ 1.000 de kilometri de coastă, pentru a încerca să găsească resturile aparatului.

Armata braziliană a recunoscut joi seara că fragmentele găsite cu câteva ore înainte nu erau ale avionului Airbus, dispariţia acestuia în urmă cu cinci zile fiind în continuare învăluită în mister.