Pandurii - Condescu spune că s-a înţeles cu Ionuţ Stancu şi Lucian Pârvu pentru a-i transfera
Preşedintele grupării Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a declarat, astăzi, că a ajuns la o înţelegere cu fotbaliştii Ionuţ Stancu şi Lucian Pârvu, şi mai rămâne ca negocierile cu formaţiile de care aceştia aparţin să fie finalizate.
Fundaşul stânga Ionuţ Stancu (26 de ani) aparţine de Rapid, dar în turul campionatului a fost împrumutat la Politehnica Iaşi. Jucătorul a fost dorit şi în vară de gorjeni, dar transferul a eşuat din cauza neînţelegerilor financiare.
Lucian Pârvu este al doilea fotbalist pe care Pandurii sunt aproape de a-l achiziţiona. Mijlocaşul de 26 de ani a fost pus pe lista de transferuri în această iarnă de conducerea Farului Constanţa.
Marin Condescu a vorbit şi despre interesul pentru Florin Hidişan de la UTA, dar şi despre negocierile cu Emil Dică de la Rapid. "Oferta pentru Hidişan este încă din vară. Interesul nostru pentru acest jucator e vechi, dar până acum nu avem nicio confirmare. În schimb, cu Emil Dică nu ne-am înţeles, avem aceleaşi probleme cu partea financiară. El acum vrea să devină liber de contract", a conchis oficialul gorjean.