Pandemia de gripă H1N1 s-a soldat cu peste o mie de morţi în SUA din aprilie
Pandemia de gripă H1N1 s-a soldat cu peste o mie de morţi în Statele Unite de la apariţia sa în aprilie, a anunţat vineri un oficial din domeniul sănătăţii, care a deplâns întârzierile din livrarea vaccinurilor.
"De la declanşarea pandemiei, în aprilie, am înregistrat peste o mie de decese şi peste 20.000 de spitalizări", a spus medicul Thomas Frieden, directorul Centrului federal de control şi prevenire a bolilor, precizând că virusul continuă să afecteze mai ales copiii.
Din cele 292 decese confirmate ca fiind provocate de acest virus în 28 de state între 1 septembrie şi 10 octombrie, 23,6% s-au înregistrat la persoane sub 25 de ani, 65% în grupul de vârstă 25-64 şi doar 11,6% la cei peste 65 de ani.
"Ne aşteptăm ca această infecţie gripală să se producă în valuri şi nu putem spune care va fi amploarea sau durata sa", a spus medicul, precizând că SUA se confruntă acum cu "al doilea val al pandemiei".
Oficialul a deplâns faptul că livrarea vaccinurilor este prea lentă. "Ne aflăm acum într-o perioadă în care disponibilitatea vaccinului cunoaşte o creştere susţinută, dar prea lentă. Este frustrant pentru toată lumea şi sperăm că vom avea mai multe vaccinuri", a declarat el.