MENIU

Pacientului zero al gripei porcine i-a fost ridicată o statuie

Foto: mirror.co.uk

Primul pacient diagnosticat cu gripă nouă, cunoscut şi ca pacientul zero al acestei maladii, are o statuie. Edgar Hernandez în vârstă de numai cinci ani a fost depistat cu virusul H1N1 în luna aprilie.

Între timp s-a însănătoşit, iar edilii oraşului său natal speră să transforme această poveste într-un bun turistic. Creatorul sculpturii din bronz susţine că oamenii vor fi atraşi în oraşul La Gloria din Mexic curioşi să descopere locurile unde gripa nouă a fost identificată pentru prima dată.

Localnicii spun însă că dimpotrivă mediatizarea micuţului Edgar va avea un efect negativ asupra comunităţii. Familia sa nu înţelege nici acum de ce băiatul s-a îmbolnăvit, mai ales că nu a intrat în contact cu animale.

Între timp gripa AH1N1 a evoluat mai întâi la stadiul de epidemie în Mexic apoi s-a răspândit pe întreg Globul. Circa 900 de oameni au murit din cauza acestui nou virus.

Mai multe articole despre:
Mexic statuie pacient localitate noua gripă zero