Pacienţii de la Spitalul Judeţean Timişoara îşi cumpără singuri tratamentul în perioada spitalizării
Unii dintre bolnavii internaţi la Spitalul Judeţean din Timişoara sunt nevoiţi să îşi cumpere singuri medicamentele necesare în perioada spitalizării. Mai mult, oamenii nici nu-şi pot primi banii înapoi, şi asta pentru că spitalul nu are suficienţi bani pentru a deconta aceste cheltuieli.
"Sunt zile într-o săptămână în care nu există un antialergic. Sunt zile în care nu există nişte antibiotice mai performante. Îl întrebăm dacă poate să-şi cumpere şi-i dăm doze mici, să nu fie cheltuiala mare", a spus şeful Clinicii de Ortopedie, Dan Poenaru.
Pacienţii care îşi cer înapoi banii cheltuiţi pe medicamente primesc un singur răspuns. "Rambursarea trebuie făcută din venituri proprii, ori spitalul nu are venituri proprii, are bani care vin de la Minister, de la Casa de Asigurări şi cam atât", a spus purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Timişoara.
Reprezentanţii spitalului spun că opt pacienţi, care au cheltuit anul trecut până la 1.500 de lei în perioada internării, şi-au cerut banii înapoi, însă au renunţat la demersuri când li s-a spus că nu sunt fonduri.