Ovidiu Ioaniţoaia: În loc să dezbată lucruri cu adevărat importante, oficialii Federaţiei caută să distragă atenţia vorbind despre Mutu!
Inclusiv cei tentaţi să creadă că Mutu mai merită o şansă, între care şi subsemnatul, nu neagă că acesta a scăpat iar caii. A greşit, nu trebuia să se comporte aşa, nici la Bucureşti, nici la Belgrad. Are însă ce-şi reproşa şi selecţionerul, motivul fiind că a tratat cu îngăduinţă primul incident. Declarînd că “Mutu face ce vrea în timpul său liber”, Răzvan a căutat să fie elegant într-o situaţie în care s-ar fi impus să bată cu pumnul în masă. Să ia atitudine, fie şi pentru că e mai grav să pierzi o noapte înainte de meci decît după.