MENIU

OUG privind \"Prima casă\" a fost adoptată tacit marţi, senatorii nu au reuşit să o voteze

Foto: bunyip.org.au

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind implementarea programului \"Prima casă\" a fost adoptată tacit de Senat marţi, 29 septembrie, după ce senatorii au amânat un vot final în acest caz tot pentru data de 29 septembrie, dată la care însă în programul Senatului nu se regăseşte şedinţă de plen.

Senatorii au reluat luni votul final pe OUG privind "Prima casă", proiectul de admitere a ordonanţei primind doar 40 de voturi pentru, nouă abţineri şi 16 voturi împotrivă, fiind astfel respins din cauza lipsei unui minim de 69 voturi pentru.

Astfel, proiectul urma să fie transformat în proiect de respingere a OUG. Cel care a sugerat acest lucru a fost preşedintele Comisiei juridice, social-democratul Toni Greblă. "Dacă proiectul de Ordonanţă nu a întrunit numărul necesar pentru a fi adoptat, el se converteşte în proiect de lege pentru respingerea OUG, astfel domnule preşedinte, vă rog ca la următoarea şedinţă când vom vota legile organice să supuneţi votului proiectul de lege pentru respingere", a afirmat Toni Greblă.

În acest context, vicepreşedintele Senatului, democrat-liberalul Alexandru Pereş, a intervenit şi a anunţat că proiectul de lege de respingere a OUG-ului privind prima casă va fi votat "pe data de 29, deci miercuri", deşi data de miercuri este 30 septembrie, iar marţea, în programul Senatului nu există şedinţă de plen.

Totodată, OUG are termen de adoptare tacită data de marţi, 29 septembrie. Senatul este primă cameră sesizată, o decizie finală urmând a fi luată de Camera Deputaţilor.

Plenul Senatului nu a reuşit nici în şedinţa de 23 septembrie să întrunească numărul de voturi suficient pentru adoptarea sau respingerea proiectului "Prima casă", lege organică, după ce o situaţie similară a avut loc şi pe 7 septembrie.

Mai multe articole despre:
ordonanţă de urgenţă Prima Casă