Ordonanţa de Urgenţă privind modificarea Legii CSAT a intrat miercuri în vigoare
Ordonanţa de Urgenţă privind modificarea Legii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, prin care preşedintele Senatului, Mircea Geoană, devine vicepreşedinte al CSAT, a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial.
În motivarea OUG, Guvernul precizează că măsura trebuia luată având în vedere "necesitatea asigurării unei conduceri a CSAT care să reflecte importanţa acestui organism în sistemul contituţional român" şi faptul că "neincluderea în conducerea CSAT a conducerii forului legislativ poate conduce la deficienţe în activitatea acestui organism".
Guvernul a adoptat, marţi, Ordonanţa de Urgenţă prin care preşedintele Senatului devine şi el vicepreşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, modificarea legii CSAT fiind prevăzută în protocolul coaliţiei de guvernare PSD - PD-L.
Potrivit legii, membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării sunt preşedintele României, care este şi preşedinte al CSAT, premierul, care este vicepreşedinte al CSAT, ministrul apărării, ministrul administraţiei şi internelor, ministrul afacerilor externe, ministrul justiţiei, ministrul economiei şi comerţului, ministrul finanţelor publice, directorul Serviciului Român de Informaţii, directorul Serviciului de Informaţii Externe, şeful Statului Major General şi consilierul prezidential pentru securitate naţională.