MENIU

Orban despre concluziile Comisiei de la Cotroceni: "Ţara arde şi baba se piaptănă"

Foto: NewsIn

Prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, în replică, la Raportul Comisiei prezidenţiale pentru analiza riscurilor sociale şi demografice, că i se pare complet absurdă activitatea din ultima vreme de la Cotroceni, pe care a calificat-o prin zicala "Ţara arde şi baba se piaptănă".

"Ţara arde şi baba se piaptănă. România este într-o criză economică fără precedent, cu o prăbuşire de peste 8% a PIB, şi oamenii lui Băsescu se ocupă de fleacuri care sunt şi împotriva sănătăţii, şi a sănătăţii morale a unei naţiuni", a afirmat Orban.

Prim-vicepreşedintele PNL a adăugat că nu crede că dezvoltarea economică a României depinde de legalizarea comerţului cu sex, după cum nici dezvoltarea unor generaţii sănătoase de consumul de droguri uşoare.

"Mi se pare complet absurd tot ce se întâmplă în ultima perioadă la Cotroceni", a susţinut Orban.

Comisia prezidenţială pentru analiza riscurilor sociale şi demografice propune în Raportul său, dezincriminarea consumului de droguri şi a sexului comercial, ca soluţii pentru limitarea consumului de droguri ilegale, a prostituţiei şi răspândirii infecţiei cu virusul HIV.

Una dintre soluţiile înaintate de Comisia prezidenţială se referă la "dezincriminarea consumului de droguri - nu a traficului!", după cum specifică autorii Raportului, pentru a aduce la "suprafaţă" consumatorii. Raportul invocă faptul că în mai multe oraşe ale României există deja magazine care vând produse etnobotanice cu aceleaşi efecte ca drogurile ilegale uşoare, iar "efectele lor sociale nu par a fi vizibile".
"Consumul de droguri trebuie descurajat, dar cu diferenţele de rigoare între drogurile uşoare şi drogurile tari, în special cele injectabile precum heroina care au efecte negative devastatoare. Incriminarea consumului produce efecte secundare grave precum refolosirea seringilor care conduce la transmiterea unor boli grave", se arată în Raport.