MENIU

Oraşul israelian Sderot a fost din nou ţinta atacurilor cu rachete din Gaza

Foto: Realitatea TV

Războiul continuă în Gaza, în ciuda acordului unilateral de încetare a focului instituit de Israel. Duminică dimineaţă, în sudul Israelului au căzut cinci rachete lansate din Fâşia Gaza.

Potrivit armatei israeliene, proiectilele au lovit oraşul Sderot, fără să producă victime sau pagube materiale. În replică, armata israeliană a lansat un raid aerian, soldat cu un mort în rândul palestinienilor.

Atacul are loc după ce Israelul a anunţat încetarea unilaterală a focului şi retragerea principalelor unităţi militare din Fâşia Gaza. O parte din trupe vor rămâne însă pe teritoriul palestinian pentru a riposta în cazul unor noi atacuri.

Războiul, declanşat la 27 decembrie, s-a soldat cu moartea a peste 1.200 de palestinieni şi rănirea a peste 5.300. De partea cealaltă, zece militari israelieni şi trei civili au fost ucişi.

Serviciile de urgenţă palestiniene au anunţat duminică descoperirea a 100 de cadavre sub ruinele unor clădiri bombardate de armata israeliană.

Mai multe articole despre:
Israel Fâşia Gaza rachete bombardamente