Oraşe din corturi în California, din cauza crizei financiare
Nu seamănă deloc cu ceea ce toată lumea numeşte "visul american". Rămaşi fără slujbe, cu locuinţele luate de bancă pentru neplata creditelor şi fără prea multe speranţe, tot mai mulţi americani din California sunt nevoiţi să se mute în corturi, la marginea marilor oraşe. Iar noile "Tent cities", adica "Oraşele din corturi", cum sunt numite, sunt din ce în ce mai numeroase şi mai populate.
Autorităţile care administrează aceste locuri se plâng că au rămas fără paturi pentru nou-veniţi, pentru că ritmul în care se populează adăposturile este foarte mare.
Singura speranţă a acestor oameni stă acum în administraţia Obama, care a alocat aproape 800 de miliarde de dolari, pentru ca cele 4 milioane şi jumătate de şomeri americani să aibă un loc de muncă. Până atunci însă, rămân tristeţea şi descumpănirea.