MENIU

Ora Pământului a generat o scădere cu 100 MW a consumului de electricitate

Foto: gomad.co.nz

Ora Pământului, eveniment prin care românii au fost invitaţi să stingă pe data de 28 martie lumina timp de o oră, a generat o scădere a consumului de energie electrică cu 100 de megawati, a declarat directorul diviziei Dispecerat Energetic Naţional, din cadrul Transelectrica.

"Nu a fost vizibilă o scădere masivă a consumului de energie electrică la nivel naţional. Consumul mediu la nivel naţional la oră de vârf este de 7.000 MW, iar, în seara de 28 martie, aceasta a înregistrat o variaţie de numai 100 MW. Dacă ar fi participat toţi consumatorii, s-ar fi cunoscut o diferenţă mai mare. Din lucrurile mici se fac faptele mari", a declarat Octavian Lohan.

Estimativ, potrivit lui Lohan, la acţiune a participat 10% din populaţie.
Anul trecut, Ora Pământului a diminuat consumul cu până la 150 de megawaţi, ceea ce înseamnă că aproximativ 1,5 milioane de becuri au fost stinse în întreaga ţară, a declarat directorul în cadrul Dispeceratului Energetic Naţional, Marian Cernat.

România se alătură în 2009,  în mod oficial, campaniei globale Ora Pământului (Earth Hour), al cărei scop este de a dovedi că populaţia poate acţiona concertat împotriva schimbărilor climatice, potrivit reprezentantului WWF Programul Dunăre-Carpaţi România, Luminiţa Tănăsie.

Campania din România s-a derulat în oraşele Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Braşov, Botoşani, Cluj-Napoca şi Tulcea. În Capitală, au fost stinse luminile de la instituţii importante precum Palatul Parlamentului.
Mai multe articole despre:
iluminat lumină Ora Pământului earth hour