Opt trenuri de călători au fost blocate marţi noapte pe ruta Bucureşti-Constanţa, din cauza vremii
Circulaţia feroviară pe ruta Bucureşti-Constanţa a fost blocată, marţi noapte, timp de cel puţin opt ore, după ce cablul care alimentează trenurile cu energie electrică s-a rupt. Sute de oameni au stat prin gări, îngheţaţi şi fără mâncare.
Problemele au început după ce în apropiere de staţia Dragoş Vodă s-a întrerupt alimentarea cu energie electrică a locomotivelor.
Primul care a blocat calea ferată a fost un tren de marfă. Au urmat apoi alte opt trenuri de călători. În vagoane sau în gară, oamenii au aşteptat şi până la opt ore ca să-şi reia călătoria. \"Am dat telefon la Timişoara, pentru că trebuia să mă operez de inima şi nu am putut ajunge. Cum să nu fi revoltat? Oricine ar fi în locul meu\", a declarat o călătoare nemulţumită.
Circulaţia pe ruta Bucureşti – Constanţa a fost reluată în noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 2.00.
Compania Naţională de Căi Ferate \"CFR\" SA a anunţat că, marţi, începând cu ora 15.35 circulaţia feroviară spre/dinspre Constanţa a fost închisă între staţiile Dâlga – Dor Mărunt, pe firul I, din cauza prăbuşii unui copac pe linia de contact.
Gabriel Ţăranu, de la CFR Călători Magistrala Constanţa, a declarat pentru REALITATEA.NET marţi, la ora 23.00: \"şi trenurile Rapid 681 şi 685 au fost blocate în zona Ciulniţa aproximativ opt ore. Trenul 681 este în spatele uni tren de marfa înainte de Ciulniţa, trenul de marfa este defect, s-a trimis un diesel sa-l ia. Stau demult că a fost cu chiciură, cu pantograf, cu linia de contact ruptă, după care n-a fost tensiune, după care tensiunea când a venit, când n-a venit\".
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA le recomandă călătorilor ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre întârzirile produse în traficul feroviar spre şi dinspre Constanţa la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, sau la telefon 9521.