MENIU

Oprescu le cere consilierilor municipali să anuleze proiectele lui Onţanu

foto: NewsIN

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, le-a cerut consilierilor municipali, sub ameninţarea chemării în judecată, să anuleze două hotărâri de consiliu, una privind telegondola peste lacuri şi alta referitoare la pasajul suprateran pe şoseaua Petricani, ambele promovate de edilii sectorului 2.

Oprescu a apreciat că, în ambele cazuri, nu era vorba de o situaţie deosebită, care să reclame urgenţa adoptării hotărârilor într-o şedinţă extrordinară a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB). În consecinţă, primarul general a cerut CGMB anularea celor două hotărâri.

În privinţa pasajului suprateran de la Petricani, Oprescu spune că Primăria sectorului 2 nu a precizat dacă pe suprafaţa de teren de 2420 de metri pătraţi, care aparţine Apa Nova şi care trecea la sector pentru lucrările de infrastructură, nu există revendicări. În proiectul supus la vot se preciza, însă, că în cazul schimbării destinaţiei terenului, hotărârea devine nulă.

Pasajul din zona Petricani este al doilea realizat de Primăria sectorului 2 în parteneriat cu Primăria oraşului Voluntari din Ilfov, după cel din zona Pipera-Tunari. Ca şi în cazul acestuia din urmă, lucrările nu pot decurge normal dacă nu sunt mutate conducte ale Apei Nova. Conductele ocupă 2.420 de metri pătraţi în lucrările la pasaj, iar Apa Nova a fost de acord cu cedarea terenului, cu condiţia ca reţelele sale să fie mutate de beneficari.

Construirea unei telegondole care să circule peste lacurile de pe râul Colentina este un proiect comun al primăriilor sectoarelor 1 şi 2. Telegondola  ar urma să aibă mai multe funcţiuni - turism, agrement şi transport public, "oferind utilizatorilor posibilitatea de a admira zonele verzi şi luciul de apă", după cum promit edilii.

Proiectul construirii telegondolei mai presupune amenajarea de parcări la capetele liniei, care vor permite descongestionarea traficului rutier prin traversarea Capitalei cu acest mijloc de transport. Un alt avantaj al proiectului este, în opinia edililor, amplasarea unor zone pietonale sub traseul telegondolei.

Surse din cadrul municipalităţii susţin că opoziţia manifestată de Oprescu faţă de iniţiativele lui Onţanu ar fi motivate şi de faptul că anul trecut, în turul II al alegerilor locale, edilul sectorului 2 l-a susţinut pe contracandidatul actualului primar general, PDL-istul Vasile Blaga.