MENIU

OPINII/Doru Buşcu: Nu-l mai înţeleg pe Traian Băsescu (la cald)

Foto: voxpublica.ro

Încâlcit ca o perucă de clovn, şovăitor şi defensiv cum nu l-am auzit niciodată. Aşa a sunat discursul de la prânz al preşedintelui Băsescu. La finalul lui, într-o contradicţie copilărească cu ideile de bine public, sinergie naţională şi colaborare cu majoritatea, idei pronunţate mai devreme, preşedintele l-a numit pe Liviu Negoiţă. Hodoronc tronc!

1. Nu e un pas înainte aşa cum a promis preşedintele. Negoiţă e un Boc III cu şansele lui Croitoru.

2. Jeffrey Franks, omul care semnează pentru venirea banilor de la FMI a declarat pe 30 oct – deci în plină aşteptare înfrigurată a bizarului guvern Croitoru, următoarele:

“Problemele cu care se confruntă România nu pot fi rezolvate de un singur partid,  ci de o largă coaliţie de forţe”.

Aşadar, omul a făcut, pe cât i-a permis principiul neamestecului şi imparţialitatea instituţiei pe care o reprezintă, O SUGESTIE. A arătat direcţia în care se aşteaptă Fondul să se îndrepte soluţia politică, pentru ca noi să încasăm banii de pensii. Nu spre UN PARTID. Şi anume spre o largă coaliţie, adică, spre O MAJORITATE.

3. Argumentul cu primarul ales cu 80% e nepermis de neserios. E de nivelul unei replici de talkshow la o televiziune locală. Sunt zeci de primari cu procentele lui Negoiţă (şi ale lui Johannis). Acest lucru nu avea ce căuta pe buzele unui şef de stat într-un moment atât de serios.

Citeşte mai departe