MENIU

OPEC nu va reduce producţia de petrol în mai, estimează un oficial din Kuweit

Foto: mercopress.com

Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) nu va reduce producţia în cadrul următoarei întruniri care va avea loc spre finalul lunii mai, din considerente politice, a declarat duminică un oficial al petrolului din Kuweit.

Musa Marafie, membru al Consiliului Suprem pentru Petrol din Kuweit, un organism energetic cu puterere mare de decizie, a declarat pentru cotidianul local Annahar că preţul petrolului ar urma să se menţină la nivelul actual de 50 dolari/baril. Totuşi, acesta nu a oferit detalii suplimentare.

"Orice nouă reducere a producţiei OPEC ar putea creşte preţul petrolului la 60 dolari/baril până la finalul anului", a spus Marafie.

OPEC a fost deja de acord să reducă producţia, începând cu septembrie 2008, cu aproximativ 4,2 milioane barili petrol/zi, sau aproximativ 5% din producţia mondială de petrol. Jucătorii de pe piaţă estimează că organizaţia a implementat până acum aproximativ 80% din reduceri.

Ţiţeiul tranzacţionat pe piaţa americană s-a scumpit vineri cu 1,92 dolari, la 58,63 dolari/baril, până la cel mai înalt nivel din ultimele şase luni, ca urmare a optimismului generat de rezultatelor testelor de stres efectuate de guvernul Statelor Unite asupra marilor bănci americane şi a scăderii şomajului.

Kuweitul este cel de-al patrulea mare exportator de petrol din lume.
Mai multe articole despre:
petrol Kuweit întrunire producţie opec