MENIU

OPC Cluj a sigilat sediul E.ON Gaz

Metoda abordării directe nu este recomandată în cazul firmelor mari

Protecţia Consumatorului a pus vineri lăcat pe birourile E.ON Gaz din Cluj, timp de jumătate de zi. Inspectorii au luat această măsură ca să determine conducerea companiei de gaz să introducă în contractele cu consumatorii o serie de clauze de protecţie a acestora. Conducerea E.ON a declarat, însă, că doar ANRE-ul poate să facă aceste modificări.

Potrivit comisarilor de la Protecţia Consumatorului, clienţii societăţii de gaz nu au fost afectaţi, pentru că au fost sigilate doar 2 birouri, cele ale directorilor.

Conducerea E.ON Gaz consideră măsura abuzivă şi ilegală, de aceea spune că se va adresa instanţei. În plus, compania de gaz consideră că prevederile contractului cadru respectă legislaţia în vigoare pentru comercializarea gazelor naturale.

Vineri  după-amiază cele două birouri au fost desigilate, după ce reprezentanţii ANRE au început negocierile cu cei ai Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorului.

Mai multe articole despre:
Cluj contract OPC furnizare E.ON Gaz sigiliu