MENIU

Onofraş vrea o minune de Crăciun: Dan Petrescu să continue la Unirea

Jucătorii Unirii speră ca Dan Petrescu să revină asupra deciziei de a pleca de la Unirea Urziceni

Vestea despărţirii antrenorului Dan Petrescu de Unirea Urziceni s-a răspândit repede printre jucătorii formaţiei ialomiţene, care s-au întristat, în ciuda faptului că \"Bursucul\" a fost un antrenor dur de multe ori. Atacantul Marius Onofraş aşteaptă o minune care să-l facă pe tehnician să revină asupra deciziei.

\"Eu până luni mai sper, că abia atunci am înţeles că se semnează actele. Pe mine lucrurile astea mă depăşesc. Nu credeam să ajungă la o asemenea decizie, îmi pare foarte rău, dar foarte mult nu cred că depinde de noi. Dar poate se întâmplă vreo minune până luni, să rămână în continuare\", a spus Onofraş, la GSP TV

Atacantul a menţionat că Dan Petrescu este cel mai important antrenor din cariera sa: \"El a făcut acest grup, ne-a adus la echipă, ne-a insuflat ce îşi dorea să învăţăm de la el şi ne va fi foarte greu fără el, dar sperăm să rămânem la fel de umili şi de puternici ca şi până acum\".

Fundaşul Valeriu Bordeanu a spus că toţi jucătorii de la Urziceni sunt trişti din cauza plecării lui Dan Petrescu. El a precizat că, în ciuda zvonurilor privind iminenta plecare a tehnicianului în timpul pauzei de iarnă, nu se aştepta ca acest lucru să se întâmple. \"Este o mutare neaşteptată. Am avut o discuţie cu el despre viitor înainte de intrarea în vacanţă şi mi-a dat de înţeles că rămâne şi se gândea chiar cu cine să mai întărească echipa\", a declarat Bordeanu, la sport.ro.

Fundaşul Unirii a precizat că Dan Petrescu este un model pentru el şi că a învăţat de la el multe lucururi pe care le va folosi în viitoarea sa carieră de antrenor: \"Ne-a chinuit prin cantonamente, dar a fost spre binele nostru. Fără disciplină şi fără un dram de duritate nu poţi să faci treabă. Când voi fi antrenor, asta aş copia de la el: disciplina şi o oarecare doză de duritate\".

\"Nu sunt de acord cu faptul că fără Dan Petrescu Unirea se va destrăma. De unul singur el nu putea şi nici noi fără el nu puteam. Am fost o echipă. Am foarte mare încredere în managerul nostru, care are ochi la antrenori. Sper că va opta pentru cea mai bună soluţie\", a adăugat Bordeanu.