MENIU

Omonia, un adversar incomod pentru Vaslui

Foto: footballderbies.com

Cu ciprioţii s-a chinuit Dinamo, în 2005, iar acum în lotul lor se află căpitanul reprezentativei Poloniei, la Euro 2008.

Omonia Nicosia, o mai veche cunoştinţă a echipelor româneşti, este probabilul adversar al Vasluiului, pe 30 iulie, după victoria cu 4-0, asupra feroezilor de la HB Thorshavn, în prima manşă a turului doi preliminar al Ligii Europa.

Ultima dată când o echipă românească i-a întâlnit pe arţăgoşii ciprioţi, în vara lui 2005, Ioan Andone a trecut prin mari emoţii ca antrenor al lui Dinamo, Claudiu Niculescu, din lovitură liberă, aducând in extremis calificarea alb-roşilor. Ulterior, "Fălcosul" avea să devină, pentru un sezon, noul tehnician al Omoniei. Claudiu Niculescu şi-a încercat şi el norocul, ca jucător, la această formaţie, însă nu a făcut faţă cerinţelor şi s-a întors în Ştefan cel Mare.

Cu 19 titluri şi 12 cupe, este cel mai titrat club din Insula Afroditei, iar în ultimii ani s-a dovedit a fi un adversar dificil pentru oricine i-a stat în faţă. Are în lot câţiva jucători care şi-au făcut nume la cunoscute cluburi europene, precum polonezul Maciej Zurawski, care a stat trei ani la Celtic Glasgow, iar cu naţionala a participat la două Cupe Mondiale şi la un turneu final continental, fiind chiar căpitanul echipei reprezentative la Euro 2008.

Dacă Steaua are ascendent asupra lui Ujpest după primul meci din turul doi preliminar al Europa League, în privinţa viitorului adversar lucrurile sunt mai încurcate, fiindcă partida tur Flamurtari Vlore (Albania) - Motherwell (Scoţia) s-a încheiat 1-0. Atât albanezii, cât şi scoţienii au loturi alcătuite preponderent din fotbalişti autohtoni şi ar juca în premieră cu o echipă românească, într-un meci oficial.