Ofertele băncilor pentru "Prima Casă" se încadrează în limitele de dobândă impuse de guvern
Premierul Emil Boc a declarat că, până joi după-amiază, 12 bănci au depus oferte pentru programul guvernamental "Prima Casă", în valoare totală de 814 milioane euro, în condiţiile în care termenul de depunere expiră la finalul zilei, iar dobânzile se încadrează în limitele impuse de guvern.
El a explicat că vineri, după încheierea termenului de depunere a ofertelor, guvernul va putea preciza câte bănci au depus oferte şi care este valoarea acestora.
Preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), Aurel Şaramet, a spus că până joi dimineaţă depuseseră oferte Banca Transilvania, Volksbank, Raiffeisen Bank, Millennium Bank, Leumi, BRD-SocGen şi ATE Bank, în timp ce Alpha Bank, Banca Românească, CEC Bank şi BCR anunţaseră că vor trimite ofertele pentru "Prima Casă " până la sfârşitul acestei zile.
De asemenea, Bancpost, Piraeus şi Unicredit Ţiriac Bank au anunţat că au depus oferte pentru programul guvernamental.
Guvernul are la dispoziţie un fond de un miliard de euro pentru garantarea creditelor ipotecare din programul Prima Casă.