MENIU

Occidentul are dovada că Iranul vrea să fabrice bomba atomică

Foto: Realitatea TV

Iranul a negat în permanenţă orice astfel de acuzaţie şi susţine că activităţile sale nucleare au doar scopuri energetice civile.

Ameninţarea nucleară iraniană e reală, iar regimul islamic de la Teheran chiar fabrică bomba atomică! The Times şi Washington Post au obţinut un document militar ultrasecret ce descrie un plan pe patru ani de testare a unui declanşator neutronic - altfel spus, trăgaciul unei bombe atomice.

Experţii consultaţi de cele două publicaţii afirmă la unison că testarea unui asemenea dispozitiv nu are nicio legătură cu folosirea energiei nucleare în scopuri paşnice. CIA analizează în prezent documentul care, dacă se va dovedi autentic, va fi cea mai puternică dovadă a faptul că Iranul vrea să devină putere nucleară.

Armata iraniană deţine deja rachete capabile să transporte focoase nucleare. Supus sancţiunilor ONU şi izolat internaţional tocmai din cauza suspiciunilor că-şi fabrică arma atomică, Iranul a negat în permanenţă orice astfel de acuzaţie şi susţine că activităţile sale nucleare au doar scopuri energetice civile.

Mai multe articole despre:
Iran dosar nuclear Teheran bomba atomică