MENIU

Obama îl consideră pe Michael Jackson un artist spectaculos cu o viaţă tristă şi tragică

Foto: appletreeblog.com

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a transmis vineri condoleanţe familiei lui Michael Jackson, spunând că îl consideră un "artist spectaculos" şi o "icoană a muzicii", a cărui viaţă a avut unele aspecte "triste şi tragice", relatează AFP.

Robert Gibbs, purtătorul de cuvânt al preşedintelui american, a declarat că a discutat cu Barack Obama despre decesul solistului în cursul dimineţii. El a spus că Obama consideră că regele muzicii pop a fost un "artist spectaculos, o icoană a muzicii".

Este prima reacţie de la Casa Albă la vestea decesului cântăreţului, care a murit brusc joi, la vârsta de 50 de ani, în urma unui stop cardiac ce s-ar putea să fi fost cauzat de un supradozaj de medicamente analgezice.

"Cred că toată lumea îşi aduce aminte că a auzit cântecele sale, că l-a văzut dansând 'moonwalk' la televiziune la a 25-a aniversare a Motown", a completat Gibbs.

"Preşedintele a mai spus că unele aspecte ale vieţii artistului au fost triste şi tragice şi a transmis condoleanţe familiei Jackson şi fanilor care sunt în doliu", a adăugat oficialul de la Casa Albă.

Michael Jackston, artist deschizător de drumuri la sfârşitul secolului XX, a fost declarat mort joi după-amiază la spitalul Ronald Reagan al UCLA (Universitatea California din Los Angeles), unde fusese transportat de urgenţă în stare de inconştienţă şi fără a mai respira.