MENIU

Obama câştigă bătălia pentru reforma sistemului de sănătate

Barack Obama pare să-şi fi impus viziunea asupra reformei în sănătate

Senatul american a aprobat planul de reformă a sistemului public de sănătate susţinut de preşedintele Barack Obama. Programul va costa în jur de 900 de miliarde de dolari.

Treizeci de milioane de americani în plus vor beneficia de acoperirea cheltuielilor medicale din partea statului. Reforma sistemului de sănătate dorită de preşedintele Barack Obama, puternic contestată de republicani, a fost aprobată de Senat, informează ediţia online a cotidianului Corriere della sera.

Democraţii au blocat dezbaterea asupra proiectului şi au forţat trecerea la vot, acolo unde cele două tabere nu au avut niciun trădător. Pentru planul lui Obama au votat 60 de senatori - 58 democraţi şi 2 independenţi, contra lui - 39 de republicani.

Cum versiunile aprobate în Camera Reprezentanţilor şi Senat diferă, acestea vor fi supuse unei negocieri care ar putea fi tranşate printr-un nou vot. Aplicarea programului de reformă va costa 900 de miliarde de dolari.

Mai multe articole despre:
Senat SUA congres Barack Obama asiguraţi