Obama a dansat cu Thalia pe ritmuri latino (VEZI VIDEO)
Artista a fost încântată de mişcările liderului de la Casa Albă, comentându-le ca fiind "macho"
"Chiar dacă evoluează şi se schimbă continuu, muzica latino ne vorbeşte pe o limbă pe care o înţelegem cu toţii. Ne mişcă pe toţi", a declarat preşedintele SUA la evenimentul de celebrare a culturii latine, care a avut loc la Casa Albă săptămâna aceasta. Thalia, Gloria Estefan, Jennifer Lopez şi Marc Anthony sunt câţiva din artiştii care au participat la Fiesta Latina.
În timpul cântecului “Amor a la Mexicana”, Thalia l-a invitat la dans pe Obama, după ce i-a cerut voie înainte soţiei lui. Artista a fost încântată de mişcările liderului de la Casa Albă, comentându-le ca fiind "macho".
Concertul s-a terminat cu melodia "Mi Tierra", dedicată imigranţilor, pe care a dansat întreaga familie Obama.