MENIU

Oana Sârbu îşi lansează un album Best Of - VIDEO

Foto: REALITATEA.NET

Fanii îndrăgitei interprete vor regăsi pe acest album 20 de şlagăre compuse de Virgil Popescu şi interpretate de Oana Sârbu de-a lungul timpului.

Joi, 12 noiembrie, de la orele 18.30, Oana Sârbu îşi va lansa un album „BEST OF”, produs de casa de producţie OVO MUSIC. Evenimentul va avea loc la Esplanada Cora Pantelimon.

"Este un disc de autor-intrepret, Virgil Popescu-Oana Sârbu. Discul cuprinde 20 de melodii alese în cei douazeci şi ceva de ani de când am început sa cânt, unele piese fiind reorchestrate altele, prime audiţii. Mesajul textelor e unul de dragoste, pentru toţi cei care iubesc muzica de calitate, romantică şi sensibilă Piesele nu au fost editate pe nici un alt compact disc", a spus Oana Sârbu.

“Mi-a fost greu să fac selecţia pentru noul CD, dar am ales melodiile bine orchestrate. Este un CD pe care cred că îl meritam şi Virgil şi eu. Discurile mele nu s-au prea găsit, de aceea sper ca acesta să fie bine primit de cei care ne cunosc şi ne apreciază, pentru că despre succes este greu să mai vorbeşti la momentul actual, când lumea muzicală este atât de diversă“, a mai declarat artista.

Câştigătoarea mai multor trofee la prestigioase festivaluri muzicale, printre care “Mamaia” şi “Steaua fără nume”, Oana Sârbu a devenit idolul adolescenţilor după rolul din filmul “Liceenii”.

Din 1987 până in 1992 a avut roluri principale în filmele “Extemporal la dirigenţie’, “Vulcanul stins”, “Liceenii rock’n’roll” şi “Liceenii în alertă”.