MENIU

O sută de familii din centrul Braşovului nu au apă curentă

Foto: Realitatea TV

Cel puţin o sută de familii din centrul Braşovului au rămas fără apă la robinete, deşi şi-au plătit la timp facturile. Totul pentru câţiva proprietari de apartamente care au acumulat datorii, Compania de Apă a sistat furnizarea apei la toţi localnicii.

Singura soluţie pe care o au cele peste o sută de familii este să care apă cu bidoanele din vecini. Aşa procedează de o săptămână. 

Până la achitarea datoriilor de aproape 300 de milioane acumulate de câţiva locatari, Compania Apa Nova spune că nu poate face nimic pentru cei care au plătit facturile.

''Nu poate să debranşeze la nivel de apartament individual în condiţiile în care este un branşament la nivelul blocului'', a precizat Cătălin Corlăţean, director comercial Compania Apa.

Până la redeschiderea robinetelor, buni sau rău platnici stau cu toţii fără apă.

Cartierul Gemenii din Braşov a rămas fără curent câteva ore 

Scurtcircuitul urmat de incendiu s-a produs la puţin timp după miezul nopţii şi a lăsat fără curent electric sute de familii. Fumul gros care ieşea din punctul de transformare i-a alertat pe locatarii din vecinătate care au chemat Electrica şi Pompierii.

Pompierii au venit imediat, dar incendiul s-a stins de la sine. Echipele de la Electrica au lucrat câteva ore pentru a repara punctul de transformare. 

Mai multe articole despre:
Braşov pană de curent