O sucursală a unei bănci din Timişoara a fost spartă de doi hoţi
O sucursală a unei bănci din Timişoara a fost spartă în această noapte. Furtul a fost descoperit de un poliţist care se afla, întâmplător, în zonă. Hoţii s-au făcut nevăzuţi cu două laptop-uri. Sucursala bancară nu lucra cu bani lichizi.
"A fost cam 4-5 minute de la declanşarea alarmei. Unul dintre colegii de la poliţie a fugit după el şi probabil nu l-a mai prins. Cam aşa. Pe o stradă pe aici prin gang zice că a fugit", a precizast Gabriel Stoianov, agent de pază.
Agenţii de pază au băncii spun că cei doi hoţi care aveau cagule au forţat intrarea şi aşa s-a declanşat alarma.
"S-a pătruns prin efracţie. Se pare din primele verificări că din interior s-a sustras echipamente de tehnică de calcul. La acel moment nu se aflau bani în incinta unităţii bancare", a declarat Segiu Rus, purtător de cuvânt IPJ Timişoara.
Reprezentanţii băncii spun că această unitate nu lucrează cu lichidităţi. Cei doi hoţi nu au fost încă prinşi, dar poliţia a organizat filtre în tot oraşul. La faţa locului au sosit mai multe echipaje de poliţie şi criminalişti care au ridicat probe care să ducă la identificarea hoţilor. Sucursala bancară este dotată cu camere de supraveghere.