MENIU

O româncă este un respectat medic stomatolog la New York

Foto: RTV
Ca asistentă de stomatologie într-un cabinet din Manhattan, salariul pe zi era mai mult decat salariul meu pe o luna ca medic stagiar in Bucureşti, spune Ligia State

Nu este un secret pentru nimeni că românii capabili de lucruri măreţe îşi pun în aplicare cunoştinţele în ţări străine. Alungaţi de salariile mici şi de lipsa de recunoştinţă a statului român, îşi caută succesul peste hotare. Şi îl găsesc. Este şi cazul Ligiei State, medic stomatolog la New York.

Ligia a ales Statele Unite în locul României în 2001, după primul an de stagiatură. Salariile mici din clinici şi lipsa oportunitaţilor după terminarea studiilor au cântărit greu în luarea acestei decizii.

"Cred că mi-a fost mult mai uşor să reuşesc la New York decât la Bucureşti sau în oraşul meu natal Râmnicu Sarat. Ca asistentă de stomatologie într-un cabinet din Manhattan, salariul pe zi era mai mult decat salariul meu pe o luna ca medic stagiar in Bucureşti", povesteşte Ligia.

La 10 zile după ce a călcat pe pământul făgăduinţei şi-a găsit un loc de muncă. Asistent într-un cabinet stomatologic. A reuşit să-şi echivaleze câteva cursuri din România şi a dat şi un nou examen.

"Mi-am dat seama că America este ţara în care ai carte, ai parte. A fost greu, dar nu aşa de greu ca şi examenul pentru Facultatea de Stomatologie de la Iaşi. Tot respectul pentru pregătirea teoretică din România. E trist că eu am o şcoală care mi-a fost oferită gratis în România de care pratic beneficiază cetăţenii altei ţări", mai spune medicul stomatolog.

Un medic rezident stomatolog câştigă în jur de 50.000 de dolari pe an în SUA, iar un doctor cu câţiva ani experienţă, peste 100.000. În România, de multe ori planul de tratament al pacienţilor ajungea să fie dictat de bani, de posibilităţile financiare ale omului de rând, spune Ligia.

Ce ar face dacă ar fi ministrul Sănătăţii şi ar avea putere de decizie? Ar face un sistem de salarizare care să încurajeze tinerii medici să rămână în România, iar de cealaltă parte, a pacienţilor ar vrea să vadă un sistem de asigurări de sănătate pentru tineri.

Mai multe articole despre:
medic stomatolog