MENIU

O piesă radioactivă periculoasă s-a pierdut în China

Foto: treehugger.com

Autorităţile din nord-vestul Chinei caută o componentă radioactivă periculoasă, conţinută într-un cântar industrial, a anunţat presa chineză.

Angajaţii şi-au dat seama luni de dispariţia cântarului industrial, când au început lucrările pentru distrugerea cimitirului unde era folosit, la Tongshuan, în provincia Shaanxi, potrivit agenţiei de presă China Nouă. O bilă de plumb care conţine cesium 137 este un element important al cântarului, a adăugat agenţia.

Autorităţile locale din Shaanxi nu au putut fi contactate. Potrivit agenţiei, serviciile locale pentru protecţia mediului şi poliţia au emis directive pentru a găsi, cât mai rapid posibil, materialul radioactiv, care poate fi periculos, pentru că, în contactul cu apa, el poate exploda.

Elementul s-ar putea găsi între cele 5.000 de tone de deşeuri industriale din uzină. Autorităţile au detectat materiale radioactive într-un complex siderurgic din aceeaşi provincie, care a cumpărat de la uzină 265 de tone de metal folosit.

Totuşi, un oficial local însărcinat cu protejarea mediului a subliniat că nu doreşte să spună deocamdată dacă există o legătură cu materialul căutat.

Mai multe articole despre:
explozie China radioactiv cântar pierdut periculos