O parte dintre deţinuţii de la Guantanamo ar putea fi mutaţi într-o închisoare specială din SUA
Oficialii americani examinează un proiect care ar permite mutarea anumitor deţinuţi de la baza Guantanamo, arestaţi în cadrul războiului împotriva terorismului, într-o închisoare specială de pe teritoriul american, informează luni cotidianul american Washington Post.
Centrul ar urma să fie dotat cu săli de audiere unde ar avea loc procesele pentru infracţiuni federale şi cele judecate de comisiile militare create pentru suspecţii de terorism. Centrul ar urma să aibă şi spaţii de locuit pentru deţinuţii a căror eliberare a fost autorizată, dar pe care nicio ţară nu vrea să-i primească.
Printre locurile studiate pentru amplasarea acestui centru se numără închisoarea militară de la Fort Leavenworth (Kansas, centru) şi o închisoare de maximă securitate din statul Michigan (nord) care ar urma să fie desfiinţată, afirmă Washington Post.
Propunerea suscită deja o opoziţie aprinsă în Statele Unite.
"Închiderea Guantanamo va fi un gest fără sens, dacă vom redeschide închisoarea sub alt nume", a declarat Jameel Jaffer, avocat la Uniunea americană pentru libertăţi civile (ACLU).
Din ianuarie, 11 deţinuţi au fost transferaţi de la Guantanamo, patru dintre aceştia fiind trimişi în ţările lor de origine, iar un altul deferit unui tribunal de drept comun de la New York.
Preşedintele american Barack Obama a promis să închidă până în ianuarie 2010 închisoarea de la Guantanamo, unde se află în continuare 229 de suspecţi de terorism. El se confruntă însă cu obstacole mai complexe decât prevăzuse, în special în ceea ce priveşte modalitatea de a pune în libertate deţinuţii.