O parte dintr-o rezervaţie naturală din Cluj a ars în urma incendierii unor mirişti
Custodele Rezervaţiilor Naturale Fânaţele Clujului, Vizauer Csaba, a anunţat marţi că aproximativ o cincime din această arie protejată a ars în urma unor acţiuni de incendiere a miriştilor din comuna clujeană Apahida.
Aria este habitatul speciei Bulbocodium versicolor, o floare care este
parte integrată din Natura 2000. Reprezentaţii ariei protejate au
sesizat poliţia din Apahida, iar autorii riscă amendă penală şi chiar
închisoare de la trei luni la un an.
"În urma activităţii de pază
şi control, custozii din cadrul Asociaţiei Transilvania Verde au găsit
incendiată o parte din habitatul speciei Bulbocodium versicolor pentru
conservarea căreia a fost desemnată aria naturală protejată. Această
plantă rară şi periclitată înfloreşte chiar acum, în luna martie,
astfel arderea vegetaţiei produce prejudicii majore capitalului natural
protejat. Asociaţia Transilvania Verde, custode al Rezervaţiilor
Naturale Fânaţele Clujului a depus o sesizare la Primăria şi Poliţia
Comunei Apahida, respectiv la Garda Naţională de Mediu Cluj.Arderea
vegetaţiei ierboase din ariile naturale protejate constituie
infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare până la un an", se arată
într-un comunicat de presă de marţi al custodelui Rezervaţiilor
Naturale Fânaţele Clujului.
Rezervaţiile Naturale Fânaţele Clujului se află în custodia Asociaţiei Transilvania Verde din anul 2006. Aria naturală protejată, cu o suprafaţă de 99,2 ha, se compune din trei parcele. Rezervaţia "La Craiu" cu o suprafaţă de 2,2 ha, aflată pe teritoriul administrativ al comunei Apahida, a fost desemnată pentru protejarea bulbocodiului (Bulbocodium versicolor).
Prezenţa acestei specii în Fânaţele Clujului
a fost descoperită încă din anul 1845 de către Brassai Sámuel. Cea mai
valoroasă populaţie a bulbocodiului din Fânaţele Clujului a fost pusă
sub ocrotire încă din anul 1932. Începând cu anul 2007, Fânaţele
Clujului a intrat în reţeaua ariilor naturale protejate la nivelul
Uniunii Europene, fiind parte integrantă a reţelei Natura 2000.
Bulbocodiul este înrudită şi se aseamănă cu brânduşa, cu flori solitare
de culoare roz sau liliachiu, are un singur pistil concrescut,
ramificat doar la vârf. Se înmulţeşte prin seminţe, diseminate de către
furnici. În luna martie a anului 2007, voluntarii Aosciaţiei
Transilvania Verde au inventariat acestă specie cu bulbi, numărând în
total 1055 tulpini doar în zona "La Craiu".
Potrivit comunicatului menţionat, reprezentaţii asociaţiei care se ocupă de aria protejată au găsit în urma incendiului şi urme de bulbocodiu arse.
"În vegetaţia făcută scrum s-a găsit mai multe
exemlpare arse de bulbocodiu, aceste flori probabil nu vor produce
seminţe în acest an. Din aria protejată s-a incendiat aproximativ o
cincime din suprafaţa totală. Incedierea produsă probabil sămbătă a
prejudiciat şi bobocii tineri de bulbocodiu din vegetaţia ierbosă
uscată", se arată în comunicatul trimis presei.
Arderea vegetaţiei uscate din ariile protejate constituie infracţiune,
conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2007, cu completări
şi modificări ulterioare, iar făptaşii riscă o amendă penală cuprinsă
între 30.000-60.000 lei şi chiar închisoare de la 3 luni până la un an.