O nouă zi de proteste masive la Hong Kong. Manifestanţii cer demisia premierului
Zeci de mii de manifestanţi continuau să înfrunte puterea luni, la Hong Kong, după o noapte de confruntări cu forţele de ordine, blocând centrul oraşului pentru a cere Beijingului mai multă libertate politică, notează BBC News şi Mediafax.
Campania de nesupunere civilă, care durează de câteva săptămâni în fosta colonie britanică, a accelerat puternic în weekend, regiunea Hong Kong fiind afectată de cele mai puternice tulburări civile de la trecerea sa sub tutelă chineză în 1997.
În scene de stradă haotice, cu care Hong Kongul nu este deloc obişnuit, poliţiştii au tras duminică seara, până târziu, salve repetate de gaze lacrimogene, în încercarea de a-i dispersa pe protestatari. Zeci de mii de persoane s-au adunat în cartiere din centru, revărsându-se până la Kowloon, pe continent, la nivelul insulei.
Manifestanţii, împotriva cărora s-a folosit gaz cu piper, purtau pelerine de plastic şi şi-au acoperit faţa cu folie de platic alimentară pentru a se proteja.
Într-un gest aparent de calmare, Guvernul din Hong Kong a anunţat retragerea, luni de dimineaţa, a poliţiei antirevoltă.
- Guvernul vrea să "elibereze drumurile ocupate"
Deoarece "cetăţenii adunaţi în stradă s-au calmat, poliţia antirevoltă a fost rechemată", a anunţat Guvernul într-un comunicat. În schimb, manifestanţii sunt invitaţi să "elibereze drumurile ocupate, cât mai rapid, pentru a lăsa să treacă vehiculele de urgenţă şi pentru restabilirea transportului public".
Însă mulţimea creştea oră de oră, iar luni după-amiaza câteva mii de persoane se adunaseră în catierul Admiralty, principalul punct de întâlnire al opozanţilor, în apropierea sediului Guvernului, potrivit estimărilor unor jurnalişti AFP. Militanţi prodemocraţie au preluat controlul asupra a cel puţin trei intersecţii rutiere majore.
Beijingul a anunţat în august că viitorul Executiv local va fi ales prin sufragiu universal începând din 2017, dar că vor fi selectate două sau trei persoane, de către un comitet care le va abilita să candideze.
Occupy Central reclamă "retragerea" deciziei Chinei şi "o relansare a procesului reformelor politice". Autorităţile locale este necesar să prezinte Beijingului "un nou raport asupra reformelor politice, care să reflecte deplin aspiraţiile către democraţie ale poporului Hong Kongului", a subliniat Occupy.
Însă preşedintele Executivului Leung Chun-ying le-a cerut protestatarilor să se întoarcă acasă şi să "nu perturbe viaţa cotidiană a locuitorilor din Hong Kong". El a respins totodată zvonuri care circulă pe reţele de socializare potrivit cărora puterea locală intenţionează să recurgă la armata chineză, prezentă la Hong Kong. "Nu există absolut nicio probă în acest sens", a spus el.
Manifestanţii îi cer să demisioneze. "Oricui are conştiinţă ar trebui să-i fie ruşine să fie asociat cu un guvern pentru care opinia publică înseamnă atât de puţin", a subliniat Occupy.