O nouă lovitură în dosarul "2 Mai". Dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, eliberat sub control judiciar
O nouă decizie sfidătoare în dosarul "2 Mai". Presupusul dealer de droguri al lui Vlad Pascu, Tudor Duma, zis și Maru, va fi cercetat sub control judiciar pentru 60 de zile, potrivit Realitatea Plus.
Solutia pe scurt:
În temeiul art. 348 alin. (1) C.pr.pen. rap. la art. 223 C.pr.pen., art. 242 alin. (2) C.pr.pen., cu ref. la art. 211 alin. (1) şi art. 202 alin. (1) C.pr.pen., constată legalitatea măsurii arestării preventive Și înlocuieşte măsura arestării preventive dispuse faţă de inculpatul DUMA TUDOR zis „MARU” (...) cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri.
Dispune punerea în libertate a inculpatului DUMA TUDOR zis „MARU” la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, dacă nu este arestat sau deţinut în altă cauză."
Duma este obligat să se prezinte la organul de urmărire penală și în fața magistraților ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată cu privire la schimbarea locuinţei și să se prezinte la secţia de poliţie în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul în fapt inculpatul, conform programului de supravegherestabilit.
De asemenea, "Maru" nu are voi să ia legătura cu alți suspecți în dosar: CONSTANTIN COSTIN-ANTON zis „LOPATĂ”, CONSTANTIN ȘTEFAN-CIPRIAN, precum și cu o serie de alți martori.
Tudor Duma, zis „Maru”, presupusul dealer de droguri al lui Vlad Pascu, a fost reținut după ce s-a filmat în timp ce a intrat prin efracție în farmacia Spitalului Floreasca.