MENIU

O maşină de poliţie din Timiş aflată în patrulare a rămas în "pana prostului"

Foto: RTV
Poliţiştii se plâng că bonurile pentru benzină nu le ajung de la o săptămână la alta

Eşti în trafic şi un poliţist îţi face semne disperate să tragi pe dreapta? Opreşte, s-ar putea să-ţi ceară un litru de benzină. Dă-i...din puţinul tău, că nu se ştie niciodată când ai nevoie de el.

Un poliţist din Timiş a avut parte de cea mai lungă patrulare din carieră. Rămas în pana prostului, poliţistul a oprit o maşină şi i-a cerut şoferului să-l ajute.

"Eu am crezut că stau cu radarul aici, am venit să-i întreb ce fac, să-i salut. Accidental am trecut şi mi-au zis: am rămas fără benzină. Nu se poate aşa ceva", spune Doinel Malcoci, liderul Sindicatului Poliţiştilor Timiş.

Agenţii se plâng că nu este prima dată când rămân cu rezervorul gol.

''Veneam din patrulare şi supravegherea traficului de pe DN 59 şi am rămas fără benzină. Am apelat la un conducător auto, ne-a cumpărat doi litri de benzină, am introdus în maşina şi mergem spre bază''
, a povestit Rocuş, Boboiciov, agent şef principal.

"Eu asta am constatat prima dată acum, dar din ceea ce ne povestesc colegii este din ce în ce mai des, fenomenul este normal", a mai precizat Doinel Malcoci. Singurii care n-au auzit de lipsa de combustibil sunt chiar şefii.

"Sunt alocate cel puţin trei bonuri de autoturism pe săptămână şi în funcţie de necesităţi şi de nevoi aceste bonuri sunt suplimentate de comanda inspectoratului. Sunt cazuri în care benzina nu este suficientă, dar asta nu înseamnă că poliţia rutieră şi în speţă, agenţii nu pot să-şi desfăşoare activitatea", susţine Florin Bolboş, şeful Poliţiei Rutiere Timiş.

Poliţiştii speră acum ca raţia de combustibil să se mărească. În caz contrar vor fi nevoiţi să facă patrulări pedestre.