O maşină de poliţie a staţionat într-un loc nepermis
Faceţi ce spunem noi, nu ce facem noi! După acest principiu par să se ghideze unii poliţişti clujeni. O maşină de poliţie a fost suprinsă de Realitatea Cluj în timp ce staţiona într-un loc nepermis. Maşina era parcată pe trotuarul din faţa Curţii de Apel, deşi interdicţia de staţionare a autoturismelor era semnalată de trei indicatoare montate în zonă. Când a revenit la maşină, agentul de poliţie s-a încurcat în explicaţii.
În scurt timp şi alţi şoferi au parcat pe trotuar, lângă maşina de poliţie, spre disperarea pietonilor. Reprezentanţii Primăriei au spus că în zonă sunt destule locuri de parcare legale.
"În zona palatului de justitie sunt mai multe locuri de parcare amenajate, respectiv in piata stefan cel mare, piata cipariu si pe strazile adiacente, inclusiv pe strada dorobantilor", a declarat Raimonda Boian, purtător de cuvânt Primărie.
Reprezentantii poliţiei rutiere au refuzat să comenteze imaginile puse la dispoziţie de Realitatea tv în care se vede o maşină a inspectoratului judeţean de poliţie ce staţiona pe trotuar într-un loc unde parcarea este interzisă.