O manifestaţie prevăzută în faţa Ambasadei britanice de la Teheran a fost interzisă
Ministerul iranian de Interne a anunţat marţi într-un comunicat că manifestaţia studenţilor islamişti prevăzută în faţa Ambasadei britanice la Teheran nu este autorizată.
Asociaţii de studenţi iranieni au anunţat luni că vor protesta marţi la ora 16.00 (14.30, ora României) în faţa Ambasadei Marii Britanii, pentru a protesta faţă de "ingerinţa" Londrei în afacerile interne iraniene.
Manifestaţia are scopul de a protesta faţă de "guvernul pervers al Marii Britanii pentru ingerinţa în treburile interne ale Iranului, rolul său în tulburările de la Teheran şi susţinerea revoltelor", au anunţat luni aceste asociaţii. Apelul venea de la patru organizaţii, printre care miliţia studenţească Basij.
Un fost membru al conducerii uneia dintre aceste organizaţii, Consiliul Naţional a Asociaţiilor Islamice a Studenţilor Independenţi, apropiat conservatorilor, a avertizat că ambasada ar putea cunoaşte soarta celei americane, ocupată în 1979 şi închisă în 1980.
După aceste acuzaţii, Marea Britanie a decis luni repatrierea familiilor personalului ambasadei şi a recomandat cetăţenilor săi să evite călătoriile în Iran.