O insulă ce aparţine Spaniei speră ca anul viitor să devină complet independentă energetic
Insula El Hierro, ce aparţine Spaniei, speră ca anul viitor să devină complet independentă energetic, după zece ani de planificări.
Infrastructura insulei a fost gândită în aşa fel să transforme insula, cu o populaţie de 10.000 locuitori, astfel încât să-şi poată asigura tot necesarul de energie. Astfel, insula nu va mai fi conectată energetic cu alte insule sau de continent.
El Hierro va folosi o mai multe sisteme de energie regenerabilă, în special energie solară şi eoliană. Astfel, aproape 80% din necesarul de energie al insulei va fi furnizat de o fermă eoliană şi o hidrocentrală, iar restul de energia solară.
De asemenea, autorităţile locale intenţionează să folosească automobilele pe hidrogen şi să interzică total utilizarea petrolului pe insulă.
Iniţiatorul acestui proiect, Gonzalo Piernavieja (director de cercetare şi dezvoltare la Canarias Technology Institute), spune că "insula poate fi un pionier al revoluţiei energetice, un model ce poate fi urmat şi de alte insule".
Între motivele care au stat la baza acestui proiect sunt estimările potrivit cărora, până în 2025, cererea de petrol la nivel global va creşte de la 80 la aproape 120 milioane barili, consumul global de energie va creşte cu 32%, iar emisiile de dioxid de carbon vor creşte de la 27 miliarde la 37 miliarde tone, la fel şi preţurile.