O grindă de pe Autostrada Transilvania s-a prăbuşit
O grindă de 13 tone de la un pasaj de autostradă s-a prăbuşit peste un drum comunal din zona localităţii Poiana. În timp ce compania Bechtel susţine că este inexplicabil ce s-a întâmplat, inspectorii de muncă spun că firma ştia din noiembrie că ar fi probleme cu grinzile.
Chiar în momentul în care grinda s-a prăbuşit doi localnici se apropiau de pod. "Eram la 30 de metri de pod, am auzit o bubuitură, când am ajuns grinda era pe jos", a declarat un localnic.
Oamenii din satul Poiana trec zilnic pe sub acest pod, pentru a ajunge în comuna învecinată, iar copii folosesc zilnic drumul de sub pod pentru a ajunge la şcoală.
"Ştim că respectivele grinzi, proiectantul a avut obiecţii la recepţie. Conform procedurilor se face raport de neconformitate, se remediază, dar remediaere trebuia să aibă loc deja din luna noiembrie pana acum", a declarat Adriana Lipoveanu, inspector şef adjunct la Inspectoratul Teritorial pentru Construcţii Oradea.
Nici reprezentantul Bechtel, Bogdan Sgârcitu, nu îşi poate explica incidentul. "Nu cred să fi fost o problemă câtă vreme erau instalate decât temporar. Este aproape inexplicabil ce s-a intamplat. Cei de la noi fac o investigaţie acolo, când o să am rezultatele o să vă anunţ", a precizat reprezentantul Bechtel.