MENIU

O grenadă şi zece cartuşe au fost descoperite într-un tren de pe ruta Bucureşti-Viena

Foto: zeromedia.ro
O grenadă de mână în stare de funcţionare şi zece cartuşe au fost descoperite într-un tren care circula pe ruta Bucureşti-Viena

O grenadă de mână în stare de funcţionare şi zece cartuşe pentru arme militare au fost descoperite luni dimineaţă într-un tren care circula pe ruta Bucureşti-Viena. Poliţiştii de frontieră au descoperit grenada şi cartuşele la ieşirea din ţară, prin vama Curtici, a trenului rapid Dacia, potrivit Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).

Potrivit oficialilor IGPF, grenada şi cele zece cartuşe, opt de calibrul 7,62 şi două de calibrul 7, 65, au fost descoperite de poliţiştii de frontieră, în jurul orei 3, în bazinul de apă al unei toalete. Muniţia era împachetată în folie de plastic.

Trenul circula pe ruta Bucureşti - Viena, însă a fost oprit pentru cercetări, iar poliţiştii de frontieră, procurorii DIICOT şi specialişti din cadrul SRI au audiat călătorii şi personalul CFR. Au fost prelevate urme, iar călătorii au fost amprentaţi. De asemenea, garnitura a fost scanată de pirotehnişti cu tehnica de detectare a materialelor explozive.

"Grenada era învelită într-o folie de plastic. Muniţia a fost preluată de pirotehnişti. Vagonul în care a fost descoperită muniţia a fost imobilizat în staţia CFR Curtici“, a precizat agentul Mihaela Leş, purtător de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad.
Mai multe articole despre:
poliţişti tren Bucureşti grenadă Viena