MENIU

O firmă a venit tocmai din Coreea pentru a ne recicla gunoaiele

Foto: ecomagazin.ro

Dacă noi nu reuşim să ne reciclăm gunoiul, o fac alţii pentru noi. Reprezentanţii unei firme coreene au mers la Braşov să viziteze gropile de gunoi. Ei vor să investească într-un sistem de sortare a deşeurilor din gropile care vor fi închise până la sfârşitul acestui an, pentru că nu corespund normelor europene.

O delegaţie a unei companii private din Coreea de Sud, interesată de investiţii în domeniul reciclării deşeurilor, se va afla timp de două zile la Braşov.

Reprezentanţii Prefecturii şi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului, cu care sud-coreenii au discutat deja marţi, le-au facilitat investitorilor străini vizitarea depozitului ecologic de la Săcele, precum şi a unor gropi de gunoi neconforme din judeţ.

Acestea urmează a fi închise în 2009, iar aici, spun sud-coreenii ar putea fi aplicate proceduri de selectare a gunoiului, în scopul reciclării.

Pe lista localităţilor incluse în programul vizitei afaceriştilor sud-coreeni se număra şi Codlea şi Făgăraşul, unde delegaţia vrea să discute şi cu primarii acestor unităţi teritorial-administrative.