MENIU

O fetiţă a fost botezată duminică în Penitenciarul Rahova

Foto: RTV

Gratiile Penitenciarului Rahova. Prima imagine pe care a deschis ochii la naştere un bebeluş. Este vorba de o fetiţă care are acum trei luni şi duminică a fost botezată acolo unde a venit pe lume. Un eveniment care nu a mai avut loc într-un penitenciar din România în ultimii zece ani. Atât mama cât şi naşa sunt arestate preventiv pentru furt.

"O singură dată am mai botezat un copilaş prin '97-'98 e o raritate aici să auzi un scâncet de copil", a declarat Paul Muşescu, preotul Penitenciarului Rahova.

Gina abia împlinise 18 ani şi era însărcinată în 6 luni când a fost arestată preventiv la Bacău. A fost transferată apoi la Spitalul Penitenciar Rahova, acolo unde sunt trimise deţinutele care cer să-şi ţină lângă ele copiii până la vârsta de un an.

Nu doar micuţa Sabina Maria Izabela Nadine le uneşte pe proaspăta mămică şi pe naşa copilului, ci şi motivul care le-a adus după gratii - acuzaţia de furt. Niciuna nu a primit încă o pedeapsă definitivă.

În penitenciarele din România sunt închise peste 1200 de femei.

Mai multe articole despre:
copil botez fetiţă Penitenciarul Rahova