MENIU

O femeie din Marea Britanie va deveni mamă la vârsta de 66 de ani

Foto: dailymail.co.uk

O femeie în vârstă de 66 de ani va deveni cea mai bătrână mamă din Marea Britanie. Bătrâna este însărcinată în opt luni şi spune că s-a decis să facă un copil ca să aibă cui lăsa averea.

Elizabeth Adeney nu este căsătorită şi conduce o fabrică de textile. Ca să rămână însărcinată, a apelat la fertilizarea în vitro. Decizia ei i-a uimit pe medici, care spun că naşterea este periculoasă pentru o femeie de 66 de ani.

Britanica nu vrea să fie în atenţia presei când îşi va aduce copilul pe lume şi a cerut să-i fie respectată intimitatea.

Românca Adriana Iliescu a născut o fetiţă în 2005, la vârsta de 67 de ani. Cea mai bătrână mamă din lume ar fi o femeie din India, care a născut gemeni la 70 de ani.

Recordul nu a fost, însă, omologat pentru că aceasta nu avea certificat de naştere.