MENIU

O femeie din Constanţa s-a filmat în timp ce-şi viola copilul de şase ani

Foto: satumare.mconet.biz

Procurorii constănţeni au reţinut o femeie de 25 de ani şi pe concubinul acesteia, după ce aceasta s-a prezentat la poliţie şi a declarat că bărbatul cu care trăieşte o obligă să întreţină relaţii sexuale cu copilul lor de numai şase ani.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, la postul de poliţie din localitatea Cumpăna s-a prezentat Georgeta Costăchescu, de 25 de ani, care a reclamat că iubitul său o obligă să întreţină relaţii sexuale cu fiul lor de şase ani. Femeia a adus ca probe o înregistrare făcută pe 5 iulie 2009 cu ea şi băiatul în timp ce făceau sex. Pe casetă se vede clar cum femeia îşi masturba băiatul şi apoi întreţinea relaţii sexuale cu el, fără să pară că cineva o forţează.

Procurorii au emis un mandat de reţinere pentru 24 de ore atât pentru individă, cât şi pentru concubinul ei, Bechit Sedat, de 32 de ani. Ambii au fost duşi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa pentru audieri. Poliţiştii au alertat conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, care l-au luat în custodie pe minor.
Băiatul de şase ani va fi supus unor investigaţii medicale amănunţite, dar va beneficia şi de consultaţia unor psihologi pentru a trece peste această traumă.

Georgeta Costăchescu este cercetată în prezent pentru viol şi incest, iar iubitul ei este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului.