O familie de români a murit în urma cutremurului din Italia
Trei români - tatăl, mama şi fiul acestora - au murit în cutremurul care a devastat provincia Abruzzo, din centrul Italiei, potrivit agenţiei italiene de presă Adnkronos. Se pare că numărul românilor morţi în urma cutremurului ar fi ajuns la patru, dar informaţiile nu au putut fi confirmate de Ministerul de Externe.
Trupurile celor trei au fost scoase de sub dărâmăturile unei clădiri din localitatea San Demetrio, potrivit sursei citate. Anunţul a fost făcut de preşedintele districtului Aquila, Stefania Pezzopane, primul oficial care face o declaraţie în legătură cu moartea unor cetăţeni români în acest dezastru.
San Demetrio este o mică localitate din districtul Aquila, unde trăiesc circa 1.700 de oameni. Aceasta a fost puternic lovită de cutremurul care s-a produs noaptea trecută. Informaţia privind moartea celor trei români nu a putut fi verificată din alte surse.
Potrivit presei italiene, numărul victimelor române înregistrate în
urma seismului din Italia a ajuns la patru. O fetiţă româncă ar
fi murit la Aquila, în urma cutremurului din regiunea italiană Abruzzo,
a informat luni un site religios.
Deocamdată, autorităţile
române nu au putut confirma aceste informaţii. Ministerul român de
Externe nu are informaţii oficiale despre cetăţeni români victime ale
cutremurului din Italia.
Ambasada română este în contact cu autorităţile locale, asociaţiile de români
si parohiile româneşti, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor români
din Italia, a precizat MAE. În acelaşi timp, MAE le-a cerut românilor care se
află sau cunosc conaţionali în situaţii de risc din cauza cutremurului
să contacteze misiunile României în Italia. Numărul de urgenţă al
ambasadei este 0039 345 230 24 89, însă MAE precizează că pentru moment
comunicaţiile se desfăşoară cu dificultate.
Potrivit Ministerului român de Externe, în Abruzzo se află aproximativ 20.000 de români.