MENIU

O expoziţie din Praga a fost închisă după 30 de minute la cererea comunităţii evreieşti

Foto: bohemiantours.cz

O expoziţie controversată a unui artist polonez a fost închisă la jumătate de oră de la inaugurare, în urma protestelor unor membri ai comunităţii evreieşti din Praga, a informat presa locală.

Intitulată "Achtung!" ("Atenţie!", în limba germană), expoziţia prezenta un afiş uriaş şi opt fotografii în format mare cu nazişti în timpul pogromurilor din Polonia, purtând pe braţ steaua lui David în locul svasticii.

În opinia preşedintelui comunităţii evreieşti din Praga, Frantisek Banyai, "fotografiile aveau un puternic caracter antisemit". "În această zi de comemorare a revoltei din ghetoul din Varşovia, nu putem să nu simţim expoziţia ca pe o provocare la adresa victimelor Holocaustului", a subliniat el, citat de CTK.

Autorul expoziţiei, Peter Fuss - un pseudonim, potrivit presei cehe - dorea să denunţe rolul de agresor al Israelului în conflictul israeliano-palestinian.

Incidentul a avut loc în timp ce mai multe marşuri neonaziste care au avut loc în Ceha au relansat dezbaterea privitoare la intensificarea rasismului şi xenofobiei în Cehia, ţară care asigură preşedinţia UE. 

Joi, organizatorii expoziţiei au prezentat scuze. 

Mai multe articole despre:
ghetou evrei neonazişti expoziţie Praga nazişti