O echipă a AgentGreen a împărţit saci biodegradabili turiştilor din Parcul Natural Comana
Patru membri ai AgentGreen au mers vineri în Parcul Natural Comana, unde au împărţit saci biodegradabili pentru ca turiştii să-şi ridice singuri deşeurile şi, în plus, le-au cerut să nu facă focul în arii protejate, a declarat preşedintele organizaţiei de mediu, Gabriel Păun.
"Nu vom mai merge noi să strângem gunoaiele lăsate de turişti. Am abordat o nouă strategie, astfel că astăzi după-amiază o echipă a Agent Green va merge în Parcul Natural Comana şi va împărţi saci biodegradabili. Vom sfătui turiştii să-şi ridice singuri deşeurile. De asemenea, le vom atrage atenţia că nu au voie să facă foc în ariile protejate", a declarat Păun.
El a adăugat că, sâmbătă, reprezentanţi ai AgentGreen şi ai Gărzii Naţionale de Mediu vor merge din nou în zonă, iar de astă dată inspectorii de mediu vor da amenzi celor care aruncă deşeurile sau fac focuri în spaţiile protejate.
"Noi insistăm pe lângă autorităţi să amenajeze, în împrejurimile parcurilor naturale, zone pentru recreere, accesibile cu taxă. În acestea, să fie delimitate, aşa cum există în străinătate, locuri în care să fie amplasate containere pentru colectare selectivă, să fie dotate cu locuri de parcare, vatră penru foc, surse de apă potabilă, terenuri de sport şi camping-uri. N-ar fi greu dacă primăriile, consiliile locale şi administraţiile parcurilor ar colabora", a adăugat reprezentantul AgentGreen.