O ciupercă imensă a crescut în grădina unui pensionar din Bahna, judeţul Mehedinţi
Un pensionar a descoperit în grădina casei sale din satul de vacanţă Bahna, aflat la circa 20 de kilometri de municipiul Drobeta Turnu Severin, o ciupercă imensă, care cântăreşte aproape patru kilograme.
"Nu este o ciupercă forestieră, nu prezintă interes comercial. Este vorba de buretele cerbului (Scleroderma vulgare), dar de dimensiuni care ies din tiparele obişnuite. N-am văzut în viaţa mea aşa ceva. În mod normal aceasta nu depăşeşte 14 cm diametrul. Nu îmi dau seama de ce a crescut atât de mare, este o creştere anormală. Poate fi o zonă radioactivă ori poate condiţiile deosebit de favorabile, cu precipitaţii abundente a făcut posibil acest lucru", a precizat directorul tehnic de la Direcţia Silvică Mehedinţi, ing. Victor Paulescu.
Trebuie spus că între localităţile Bahna şi Iloviţa, se află rezervaţia paleontologică Bahna, unul dintre cele mai vechi şi interesante puncte fosilifere din ţară, de mare valoare ştiinţifică. Calcarele recifale conservă o faună fosilă veche de 16 milioane de ani. După ce s-a lămurit despre ce este vorba, pensionarul a plecat acasă hotărât să arate minunea de ciupercă rudelor şi prietenilor.